Acasa
Fara nici un dubiu TOSA este una dintre cele mai fascinante dar in acelasi timp neintelese rase canine, ca de altfel si cultura din care isi are originile.Tara de origine a rasei TOSA este Japonia, mai precis insula Shikoku, cea mai mica dintre cele 4 insule ale Japoniei. Caracterul lor reflecta multe dintre atributele culturii si mentalitatii japoneze.
Rasa a fost denumita dupa zona in care a fost conceputa, vechea provincie Tosa, provincie care in zilele noastre este cunoscuta drept prefectura Kochi. La acel moment ca si azi, provincia Tosa era una dintre cele mai cunoscute doua zone de influenta ale luptelor de caini din Japonia, cealalta zona fiind prefectura Akita, aflata in zona de nord a insulei Honshu. La inceput, rasa Akita era mai puternica decat TOSA, dar, incet, incet, situatia a inceput sa se schimbe datorita imperecherii TOSA cu alte rase europene, rase de la care TOSA a luat puterea de atac enorma si curajul nemarginit. Intre TOSA si AKITA s-au facut deasemenea imperecheri, rezultand Shin Akita.
TOSA INU literalmente inseamna "Caine Tosa". O alta varianta a acestui nume este TOSA KEN, atat Inu cat si Ken inseamna caine in japoneza, nu este un alt cuvant, ci doar o problema de pronuntie in diferite zone ale Japoniei. Ambele sunt corecte, dar TOSA KEN este mai folosit in limba vorbita.
TOSA mai sunt cunoscuti si ca Mastifi japonezi sau Caini japonezi de lupta, dupa japonezul Tosa Touken sau Tosa Token, care inseamna Caine de lupta TOSA. Token ia un "o" lung in japoneza, deci transcrierea corecta in romana este ori Token, ori Touken.
Odata cu caderea Restauratiei Meiji ( 1866 - 1869 ) a luat sfarsit si politica de izolare a Japoniei si din ce in ce mai multi straini au inceput sa intre in tara cu rase de caini necunoscute pana la momentul respectiv, japonezii au fost impresionati de talia acestora, de puterea si anduranta lor, ca rezultat, au inceput sa isi imperecheze rasele lor cu cele vestice nou intrate. Pentru a crea TOSA au imperecheat Shikoku ken cu bulldogul (1872), cu mastiful (1874), pointerul german (1876), dogul german (1924), Bull Terrier si Saint Bernard, toate aceste rase au servit la perfectionarea aptitudinilor TOSA prin imperecheri secventiale.
A se nota faptul ca dogul german din acele vremuri nu era atat de mare ca cel de astazi si ca bulldogul englez si bullterrierul aratau fundamental diferit fata de exemplarele zilelor noastre. Intr-o scurta perioada de timp, japonezii au reusit sa creeze o rasa care concentra toate atributele si caracteristicile luptatorilor Sumo. In 1925 rasa era deja foarte bine definita iar in 1930 o asociatie a fost infiintata pentru pastrarea si raspandirea rasei.
TOSA - ul traditional japonez este curajos, prudent, temperat si docil. Debordeaza o putere enorma si o incredibila rezistenta la durere.
Este singura rasa din lume care este inca folosita in mod legal pentru lupte. Totusi japonezii, au elaborat pentru TOSA un stil special de lupta care nu are nimic in comun cu cele din alte parti ale lumii.
In Japonia cainii sunt crescuti si antrenati cu grija, iar luptele au reguli stricte fiind acompaniate de ritualuri sfinte. Luptele intre TOSA nu sunt niciodata crude sau sangeroase si niciodata nu se termina cu moartea unuia dintre participanti. Luptele sunt facute sa dureze mult, de aceea cainele care incheie lupta printr-o victorie rapida nu este considerat neaparat un specimen bun.Similar luptelor de Sumo, cainii incerarca sa se puna la podea si sa se tina acolo cat mai mult timp. Daca a dominat mai mult de 3 minute (sau 5 daca lupta a durat 30 min) cainele este declarat castigator. Un caine care latra, schelalaie sau maraie este considerat pierzator. La fel este considerat si cainele care se intoarce cu spatele la adversar sau face 3 pasi inapoi atunci cand este atacat. Chiar daca nici unul dintre cei doi combatanti nu se dovedeste superior celuilalt, lupta se va termina oricum dupa 30 de minute. Spre deosebire de alte rase gladiatoare un TOSA traditional este constient de valoarea simbolica a luptei, respecta regulile luptei si adversarul.
Ca si luptatorii de sumo, luptatorii TOSA INU sunt listati intr-o ierarhie stricta conform punctelor pe care le aduna in urma luptelor. Cei mai mari luptatori Tosa Inu primesc titlul de Yokozuna, intocmai marilor luptatori de Sumo.
De doua ori in secolul XX toate rasele japoneze au fost in pericol de disparitie. Prima cauza a fost criza mondiala de mancare si invazia fortelor aliate din cel de al 2-lea Razboi Mondial iar cea de a doua cauza a fost o epidemie, cauze ce aproape au dus TOSA INU in pragul disparitiei. Asociatia de ocrotire a rasei TOSA a decis sa salveze cele mai reprezentative exemplare ale rasei si le-au dus in nordul Japoniei in provincia Aormi, care era mai putin implicata in razboi. Din acele exemplare descind majoritatea exemplarelor Tosa Inu din ziua de azi.
Aspectul unui TOSA-INU trebuie sa fie unul masiv dar in acelasi timp dinamic si flexibil, cu un cap mare si lat, bot puternic si salba usor vizibila ( nu foarte pronuntata ). Contrar Clubului Canin Japonez (JKC) si Federatiei Chinologice Internationale (FCI) care au ca si culoare definitorie pentru rasa Tosa- Inu roscatul aprins inchis, crescatorii TOSA-ului traditional din prefectura Kochi accepta o varietate mare de culori ( alb, alb - roscat, tigrat, patat, negru cu pete sau multicolor ).
Este foarte greu sa gasesti inafara Japoniei un TOSA INU cu calitatile cautate de crescatorii japonezi: un caine calm si tacut, dar vigilent si constient de propria putere si cu un dezvoltat simt al prudentei, care va reactiona doar in caz de urgenta, demonstrand un mare curaj si o forta de neegalat.
Chiar si in Japonia lucrurile se schimba. Multi oameni influenti din cercurile specifice nu vor sa promoveze calitatile pozitive si umile ale Tosa deoarece se tem ca daca rasa este vazuta si altfel decat ca o rasa de lupta se va bucura de o popularite crescuta si printre oamenii de rand.
Cei care doresc sa achizitioneze un exemplar TOSA INU autentic trebuie sa aiba foarte mare grija sa caute si sa gaseasca un crescator responsabil si redutatbil, care isi creste cainii in spiritul original al TOSA-ului traditional.
Rasa a fost denumita dupa zona in care a fost conceputa, vechea provincie Tosa, provincie care in zilele noastre este cunoscuta drept prefectura Kochi. La acel moment ca si azi, provincia Tosa era una dintre cele mai cunoscute doua zone de influenta ale luptelor de caini din Japonia, cealalta zona fiind prefectura Akita, aflata in zona de nord a insulei Honshu. La inceput, rasa Akita era mai puternica decat TOSA, dar, incet, incet, situatia a inceput sa se schimbe datorita imperecherii TOSA cu alte rase europene, rase de la care TOSA a luat puterea de atac enorma si curajul nemarginit. Intre TOSA si AKITA s-au facut deasemenea imperecheri, rezultand Shin Akita.
TOSA INU literalmente inseamna "Caine Tosa". O alta varianta a acestui nume este TOSA KEN, atat Inu cat si Ken inseamna caine in japoneza, nu este un alt cuvant, ci doar o problema de pronuntie in diferite zone ale Japoniei. Ambele sunt corecte, dar TOSA KEN este mai folosit in limba vorbita.
TOSA mai sunt cunoscuti si ca Mastifi japonezi sau Caini japonezi de lupta, dupa japonezul Tosa Touken sau Tosa Token, care inseamna Caine de lupta TOSA. Token ia un "o" lung in japoneza, deci transcrierea corecta in romana este ori Token, ori Touken.
Odata cu caderea Restauratiei Meiji ( 1866 - 1869 ) a luat sfarsit si politica de izolare a Japoniei si din ce in ce mai multi straini au inceput sa intre in tara cu rase de caini necunoscute pana la momentul respectiv, japonezii au fost impresionati de talia acestora, de puterea si anduranta lor, ca rezultat, au inceput sa isi imperecheze rasele lor cu cele vestice nou intrate. Pentru a crea TOSA au imperecheat Shikoku ken cu bulldogul (1872), cu mastiful (1874), pointerul german (1876), dogul german (1924), Bull Terrier si Saint Bernard, toate aceste rase au servit la perfectionarea aptitudinilor TOSA prin imperecheri secventiale.
A se nota faptul ca dogul german din acele vremuri nu era atat de mare ca cel de astazi si ca bulldogul englez si bullterrierul aratau fundamental diferit fata de exemplarele zilelor noastre. Intr-o scurta perioada de timp, japonezii au reusit sa creeze o rasa care concentra toate atributele si caracteristicile luptatorilor Sumo. In 1925 rasa era deja foarte bine definita iar in 1930 o asociatie a fost infiintata pentru pastrarea si raspandirea rasei.
TOSA - ul traditional japonez este curajos, prudent, temperat si docil. Debordeaza o putere enorma si o incredibila rezistenta la durere.
Este singura rasa din lume care este inca folosita in mod legal pentru lupte. Totusi japonezii, au elaborat pentru TOSA un stil special de lupta care nu are nimic in comun cu cele din alte parti ale lumii.
In Japonia cainii sunt crescuti si antrenati cu grija, iar luptele au reguli stricte fiind acompaniate de ritualuri sfinte. Luptele intre TOSA nu sunt niciodata crude sau sangeroase si niciodata nu se termina cu moartea unuia dintre participanti. Luptele sunt facute sa dureze mult, de aceea cainele care incheie lupta printr-o victorie rapida nu este considerat neaparat un specimen bun.Similar luptelor de Sumo, cainii incerarca sa se puna la podea si sa se tina acolo cat mai mult timp. Daca a dominat mai mult de 3 minute (sau 5 daca lupta a durat 30 min) cainele este declarat castigator. Un caine care latra, schelalaie sau maraie este considerat pierzator. La fel este considerat si cainele care se intoarce cu spatele la adversar sau face 3 pasi inapoi atunci cand este atacat. Chiar daca nici unul dintre cei doi combatanti nu se dovedeste superior celuilalt, lupta se va termina oricum dupa 30 de minute. Spre deosebire de alte rase gladiatoare un TOSA traditional este constient de valoarea simbolica a luptei, respecta regulile luptei si adversarul.
Ca si luptatorii de sumo, luptatorii TOSA INU sunt listati intr-o ierarhie stricta conform punctelor pe care le aduna in urma luptelor. Cei mai mari luptatori Tosa Inu primesc titlul de Yokozuna, intocmai marilor luptatori de Sumo.
De doua ori in secolul XX toate rasele japoneze au fost in pericol de disparitie. Prima cauza a fost criza mondiala de mancare si invazia fortelor aliate din cel de al 2-lea Razboi Mondial iar cea de a doua cauza a fost o epidemie, cauze ce aproape au dus TOSA INU in pragul disparitiei. Asociatia de ocrotire a rasei TOSA a decis sa salveze cele mai reprezentative exemplare ale rasei si le-au dus in nordul Japoniei in provincia Aormi, care era mai putin implicata in razboi. Din acele exemplare descind majoritatea exemplarelor Tosa Inu din ziua de azi.
Aspectul unui TOSA-INU trebuie sa fie unul masiv dar in acelasi timp dinamic si flexibil, cu un cap mare si lat, bot puternic si salba usor vizibila ( nu foarte pronuntata ). Contrar Clubului Canin Japonez (JKC) si Federatiei Chinologice Internationale (FCI) care au ca si culoare definitorie pentru rasa Tosa- Inu roscatul aprins inchis, crescatorii TOSA-ului traditional din prefectura Kochi accepta o varietate mare de culori ( alb, alb - roscat, tigrat, patat, negru cu pete sau multicolor ).
Este foarte greu sa gasesti inafara Japoniei un TOSA INU cu calitatile cautate de crescatorii japonezi: un caine calm si tacut, dar vigilent si constient de propria putere si cu un dezvoltat simt al prudentei, care va reactiona doar in caz de urgenta, demonstrand un mare curaj si o forta de neegalat.
Chiar si in Japonia lucrurile se schimba. Multi oameni influenti din cercurile specifice nu vor sa promoveze calitatile pozitive si umile ale Tosa deoarece se tem ca daca rasa este vazuta si altfel decat ca o rasa de lupta se va bucura de o popularite crescuta si printre oamenii de rand.
Cei care doresc sa achizitioneze un exemplar TOSA INU autentic trebuie sa aiba foarte mare grija sa caute si sa gaseasca un crescator responsabil si redutatbil, care isi creste cainii in spiritul original al TOSA-ului traditional.
