Acasa
Dowloand: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Video:
Denumire: X-Men Origins:Wolverine
Gen: Action
Descriere:
Aleluia şi mii de mătănii, Mult-Prea-De-Tot-Minunatule! Voia Ta fu
făcută şi în smerenie recunosc că nu m-aş fi gândit de n-aş fi văzut cu
ochii mei. Nebănuite sunt Căile Tale şi miraculoase totodată: ai reuşit,
trăgând de sforile supuşeniei, să scoţi la lumina zilei un joc video
mai bun decât filmul după care se inspiră, slăvit fie Numele Tău!
Botezat
X-Men Origins: Wolverine, aista nu-i cel mai iubit de Tine şi întreg în
plenitudinea Treimii joc, dară călugărul critic de film, Ghelasie,
spune că atât de slută şi nefericită e pelicula omonimă încât jocul,
lăudat fie-i numele, e un monument de perfecţiune şi evlavie prin
comparaţie.
Atâta bucurie am în suflet încât, păcătos cum sunt,
fui împins de Necurat la greşeala de a fi început ceastă recenzie cu
concluzia, dar ştiu că sunt plăcut Ţie, căci ai permis în nesfârşita-ţi
înţelepciune să-mi ajungă în braţele nevrednice un asemenea titlu de
căpătâi şi importanţă ortodoxă.
Cu Loganul la vânătoare...
Activision
are o lungă istorie în producţia de jocuri după benzile desenate
Marvel, drept pentru care nu mă îndoiam că o să dau în această vară de o
nouă jucărie interesantă în ton cu tumbele, replicile şi costumele de
latex specifice X-Men. Ceea ce nu mă aşteptam – pentru că nu obişnuiesc
să mă uit la trailere de jocuri decât atunci când nu pot dormi noaptea
dacă nu văd cum arată – era să se adauge reţetei un strop de
ultraviolenţă şi un level design comparabile cu seria God of War.
Povestea,
aşa cum o sugerează şi titlul, tratează debutul balerin al numitului
Wolverine, un tip de gaşcă, mare amator de trabucuri ieftine şi probabil
cel mai masculin personaj din colecţia primăvară-vară a Marvel-ului.
Spun masculin pentru că pe lângă podoaba capilară bogată care-i
înconjoară bărbia, individul e pădurar, motociclist, beţivan când e
cazul şi, ce-i mai important, nu-i e ruşine să felieze orice nefericit
care-l calcă pe coadă.
Similarităţile dintre joc şi film sunt
puţine şi naraţiunea urmează doar în linii mari evenimentele celui din
urmă. Mai mult, modelul folosit pentru Logan seamănă izbitor cu Hugh
Jackman, dar restul personajelor nu sunt „sculptate” la fel de
convingător. Sigur, vestimentaţia e aceeaşi şi fizionomia e oarecum
asemănătoare, dar nu pot să zic că l-aş fi recunoscut pe Liev Schrieber
în pielea lui Sabretooth dacă n-aş fi ştiut că îl joacă în film, de
exemplu.
Asta nu înseamnă că personajele sunt conturate
superficial, ci pur şi simplu că s-a depus mai multă migală în
creionarea protagonistului decât a celorlalţi mutanţi. Iar pe lângă
trupele speciale, soldaţii africani sau colegii de breaslă ai
irascibilului Wolverine, au fost introduse diverse fiinţe şi maşinării
cu care să te lupţi, pentru că – nu-i aşa? – într-un joc de acţiune de
15 ore lipsa variaţiei ar fi însemnat mai mult ca sigur sinucidere
gameristică.
Povestea alternează între mai multe planuri
temporale, pendulând între flashback-uri şi „prezent”. E uşor de înţeles
ce se întâmplă şi nimic n-a fost complicat degeaba, dar problema e că
nu ai o motivaţie constantă puternică; ţi se pun în braţe obiective, dar
fără să înţelegi pe deplin ce urmăreşti în final. Dacă în seria God of
War era clară nevoia de a avansa, aici doar în „prezent” ai vreo tragere
de inimă să faci ceva – să răzbuni moartea aparentă a nevestei tale
dragi.
În toate planurile vei admira totuşi niveluri
binecuvântate cu un level design bine realizat şi decoruri superbe. Atât
calitatea pură a graficii, cât şi arhitectura sunt de vis, fie că
vorbim de misiunile din Africa, când abia îi dăduseră tuleii eroului sau
sprinturile prin tundra îngheţată, urmărit fiind de sute de soldaţi ale
căror artere de-abia aşteaptă o atingere gingaşă din partea sa.
Unele
peisaje m-au impresionat de-a dreptul: suspendat la sute de metri de
pământ, trebuia să îmi păstrez balansul pe câte o ţeavă fragilă, în timp
ce în golul enorm de sub mine plana câte un vultur în vâjâiala
dezolantă, sau traversam o pasarelă subterană într-un laborator
ultrasecret, căscând gura la abisul de dedesubt încărcat cu luminiţe.
Şi
când ziceam că X-Men Origins: Wolverine seamănă cu seria GoW, mă
refeream la mai mult decât peisaje şi genul abordat – în 90% din durata
aventurii vei face piruete cu ghearele, decapitând şi dezmembrându-ţi
duşmanii cu graţia unei balerine. Aici Raven Software n-a făcut rabat de
la damigeana cu sânge, iar modalităţile în care poţi lua viaţa
inamicilor ce ţi se pun în cale sunt pe cât de brutale, pe atât de
variate. De fapt, mi s-a părut chiar ironic cum Logan îl admonestează pe
Victor Creed cum că ar fi prea violent, în timp ce „eroul” nostru
omoară pe toată lumea fără discriminare.
Evident că pentru a duce
la capăt un asemenea genocid de proporţii ai nevoie de un arsenal pe
măsură. Ei bine, acesta nu există – te vei rezuma la gheare şi, din când
în când, la decor. O, dar câte lucruri minunate poţi duce la capăt cu
ghearele: poţi să te arunci la jugulara duşmanilor cu ferocitatea şi
dedicarea unui prădător veritabil, să te învârţi ca un patinator olimpic
sau poţi ridica soldăţeii cu o mână ca să le redecorezi faţa cu
cealaltă.
Video:
Denumire: X-Men Origins:Wolverine
Gen: Action
Descriere:
Aleluia şi mii de mătănii, Mult-Prea-De-Tot-Minunatule! Voia Ta fu
făcută şi în smerenie recunosc că nu m-aş fi gândit de n-aş fi văzut cu
ochii mei. Nebănuite sunt Căile Tale şi miraculoase totodată: ai reuşit,
trăgând de sforile supuşeniei, să scoţi la lumina zilei un joc video
mai bun decât filmul după care se inspiră, slăvit fie Numele Tău!
Botezat
X-Men Origins: Wolverine, aista nu-i cel mai iubit de Tine şi întreg în
plenitudinea Treimii joc, dară călugărul critic de film, Ghelasie,
spune că atât de slută şi nefericită e pelicula omonimă încât jocul,
lăudat fie-i numele, e un monument de perfecţiune şi evlavie prin
comparaţie.
Atâta bucurie am în suflet încât, păcătos cum sunt,
fui împins de Necurat la greşeala de a fi început ceastă recenzie cu
concluzia, dar ştiu că sunt plăcut Ţie, căci ai permis în nesfârşita-ţi
înţelepciune să-mi ajungă în braţele nevrednice un asemenea titlu de
căpătâi şi importanţă ortodoxă.
Cu Loganul la vânătoare...
Activision
are o lungă istorie în producţia de jocuri după benzile desenate
Marvel, drept pentru care nu mă îndoiam că o să dau în această vară de o
nouă jucărie interesantă în ton cu tumbele, replicile şi costumele de
latex specifice X-Men. Ceea ce nu mă aşteptam – pentru că nu obişnuiesc
să mă uit la trailere de jocuri decât atunci când nu pot dormi noaptea
dacă nu văd cum arată – era să se adauge reţetei un strop de
ultraviolenţă şi un level design comparabile cu seria God of War.
Povestea,
aşa cum o sugerează şi titlul, tratează debutul balerin al numitului
Wolverine, un tip de gaşcă, mare amator de trabucuri ieftine şi probabil
cel mai masculin personaj din colecţia primăvară-vară a Marvel-ului.
Spun masculin pentru că pe lângă podoaba capilară bogată care-i
înconjoară bărbia, individul e pădurar, motociclist, beţivan când e
cazul şi, ce-i mai important, nu-i e ruşine să felieze orice nefericit
care-l calcă pe coadă.
Similarităţile dintre joc şi film sunt
puţine şi naraţiunea urmează doar în linii mari evenimentele celui din
urmă. Mai mult, modelul folosit pentru Logan seamănă izbitor cu Hugh
Jackman, dar restul personajelor nu sunt „sculptate” la fel de
convingător. Sigur, vestimentaţia e aceeaşi şi fizionomia e oarecum
asemănătoare, dar nu pot să zic că l-aş fi recunoscut pe Liev Schrieber
în pielea lui Sabretooth dacă n-aş fi ştiut că îl joacă în film, de
exemplu.
Asta nu înseamnă că personajele sunt conturate
superficial, ci pur şi simplu că s-a depus mai multă migală în
creionarea protagonistului decât a celorlalţi mutanţi. Iar pe lângă
trupele speciale, soldaţii africani sau colegii de breaslă ai
irascibilului Wolverine, au fost introduse diverse fiinţe şi maşinării
cu care să te lupţi, pentru că – nu-i aşa? – într-un joc de acţiune de
15 ore lipsa variaţiei ar fi însemnat mai mult ca sigur sinucidere
gameristică.
Povestea alternează între mai multe planuri
temporale, pendulând între flashback-uri şi „prezent”. E uşor de înţeles
ce se întâmplă şi nimic n-a fost complicat degeaba, dar problema e că
nu ai o motivaţie constantă puternică; ţi se pun în braţe obiective, dar
fără să înţelegi pe deplin ce urmăreşti în final. Dacă în seria God of
War era clară nevoia de a avansa, aici doar în „prezent” ai vreo tragere
de inimă să faci ceva – să răzbuni moartea aparentă a nevestei tale
dragi.
În toate planurile vei admira totuşi niveluri
binecuvântate cu un level design bine realizat şi decoruri superbe. Atât
calitatea pură a graficii, cât şi arhitectura sunt de vis, fie că
vorbim de misiunile din Africa, când abia îi dăduseră tuleii eroului sau
sprinturile prin tundra îngheţată, urmărit fiind de sute de soldaţi ale
căror artere de-abia aşteaptă o atingere gingaşă din partea sa.
Unele
peisaje m-au impresionat de-a dreptul: suspendat la sute de metri de
pământ, trebuia să îmi păstrez balansul pe câte o ţeavă fragilă, în timp
ce în golul enorm de sub mine plana câte un vultur în vâjâiala
dezolantă, sau traversam o pasarelă subterană într-un laborator
ultrasecret, căscând gura la abisul de dedesubt încărcat cu luminiţe.
Şi
când ziceam că X-Men Origins: Wolverine seamănă cu seria GoW, mă
refeream la mai mult decât peisaje şi genul abordat – în 90% din durata
aventurii vei face piruete cu ghearele, decapitând şi dezmembrându-ţi
duşmanii cu graţia unei balerine. Aici Raven Software n-a făcut rabat de
la damigeana cu sânge, iar modalităţile în care poţi lua viaţa
inamicilor ce ţi se pun în cale sunt pe cât de brutale, pe atât de
variate. De fapt, mi s-a părut chiar ironic cum Logan îl admonestează pe
Victor Creed cum că ar fi prea violent, în timp ce „eroul” nostru
omoară pe toată lumea fără discriminare.
Evident că pentru a duce
la capăt un asemenea genocid de proporţii ai nevoie de un arsenal pe
măsură. Ei bine, acesta nu există – te vei rezuma la gheare şi, din când
în când, la decor. O, dar câte lucruri minunate poţi duce la capăt cu
ghearele: poţi să te arunci la jugulara duşmanilor cu ferocitatea şi
dedicarea unui prădător veritabil, să te învârţi ca un patinator olimpic
sau poţi ridica soldăţeii cu o mână ca să le redecorezi faţa cu
cealaltă.
