Acasa
Ioan de Hunedoara, mult mai cunoscut ca Iancu de Hunedoara, alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin (n. ca. 1407 - d. 1456) (în latină Ioannes Corvinus, în germană Johann Hunyadi, în maghiară Hunyadi János, în sîrbă, Janko Sibinjanin, în slovacă Ján Huňadi) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.
Origini
Iancu (supranumit Szibinyáni Jank sau Jankó sau Jánk) s-a născut în jurul anului 1407 (dupa alte surse 1387) într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite, de împăratul Sigismund de Luxemburg în calitatea acestuia de rege al Ungariei. Tatăl lui Iancu a fost Voicu/Voik/Vajk, iar bunicul se numea Șerb/Csorba. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina).
Blazonul
După obiceiul nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara) când a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.
Conform unei legende prezentate de istoricul din secolul XVI Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu Erzsébet Morzsinai, având un frate tot cu numele Ioan — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit.
Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara
oan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, descendent dintr-o familie nobiliară de origine română sau cumană care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei.
Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări în Ungaria legate de succesiunea la tron. Marea majoritate a magnaților, printre care familiile Cilli, Garai, Ujlaki și Szécsi, o sprijineau pe regina văduvă Elisabeta, care aștepta un copil, viitorul Ladislau V Postumul, în speranța că o vor putea domina cu ușurință și, pe această cale, își vor subordona puterea de stat.
Nobilimea mică și mijlocie, în frunte cu Ioan Huniade, cu palatinul Laurențiu Hédérvary și cu Símon Rozgonyi, episcop de Eger, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al Poloniei din 1434.
Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba Iulia, au dus la declanșarea unui război civil sângeros, în provinciile de vest, de sud și nord (astăzi Slovacia(, care a durat până în 1441.
Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Iancu de Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană, conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-1493) și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.
Liniștea a fost obținută prin încheierea în vara lui 1443 a unui armistițiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg, tutorele, după moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau V Postumul (1453-1457). După moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic și este numit regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul. Dacă din punct de vedere militar regele Vladislav I la începutul domniei se sprijinise pe sârbi, in 1443-1444 el organizează "Campania cea Lunga" care pricinuiește importante pierderi Semilunei; această campanie se încheie printr-o pace favorabilă semnată pe 10 ani. Pacea efectiv nu a fost una de durata întrucât coroana maghiară la insistențele papalității organizeaza o nouă cruciadă antiotomană, Cruciada de la Varna, care se încheie cu un dezastru pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața.
Cruciada de la Varna din 1444, așa cum apare în ediția din 1564 a lui 'Martin Bielski' - Cronici Poloneze
La Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci căpitani generali, Ioan de Hunedoara primind în guvernare Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia rezultată ca urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control, Iancu a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau V. Prima sa acțiune ca regent, a fost să-l atace pe împăratul Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-l elibera pe Ladislau. După ce a înfrânt ducatele Stiria, Carintia și Carniola și a amenințat chiar Viena, datorită dificultăților din alte zone, Ioan de Hunedoara a fost nevoit să semneze un armistițiu cu Frederic, care a durat doi ani.
În 1448 a primit titlul de prinț de la Papa Nicolae al V-lea, imediat după care a reluat luptele împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo (1448) din octombrie 1448 din cauza trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său rival Branković, care i-a interceptat ajutoarele din Albania, conduse de Skanderbeg, împiedicându-le să ajungă la locul bătăliei. Branković l-a luat prizonier pe Ioan de Hunedoara, aruncându-l în pentru o perioadă în temnițele fortăreței Smederevo, de unde a fost răscumpărat de compatrioții săi. După rezolvarea diferendelor cu numeroșii săi oponenți din Ungaria, Ioan de Hunedoara a condus o expediție punitivă împotriva prințului sârb, care a fost nevoit să accepte condiții de pace foarte aspre.
În 1450, în orașul liber regesc Pozsony, (citește Pojon; astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu Frederic al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord. Mai mulți dușmani ai săi l-au acuzat de o conspirație politică împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan intern, Ioan a renunțat la titlul și funcția de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la începutul anului 1453, Ioan de Hunedoara a fost numit de Ladislau conte de Bistrița-Năsăud și căpitan general al regatului. Totodată, regele i-a inclus în blazonul familial așa-zișii „Lei de Bistrița”. Ioan a murit în 1456 de ciumă in tabara de la Zemun, după ce obținuse încă o victorie importantă, în bătălia de la Belgrad, contra oștirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul. Este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris "s-a stins lumina lumii". Ca omagiu papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Ioan de Hunedoara ca fiind "cel mai fericit moment al vieții sale".
Origini
Iancu (supranumit Szibinyáni Jank sau Jankó sau Jánk) s-a născut în jurul anului 1407 (dupa alte surse 1387) într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite, de împăratul Sigismund de Luxemburg în calitatea acestuia de rege al Ungariei. Tatăl lui Iancu a fost Voicu/Voik/Vajk, iar bunicul se numea Șerb/Csorba. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina).
Blazonul
După obiceiul nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara) când a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.
Conform unei legende prezentate de istoricul din secolul XVI Gáspár Heltai, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg cu Erzsébet Morzsinai, având un frate tot cu numele Ioan — duplicarea numelui era un obicei când unul dintre copii avea tatăl diferit.
Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara
oan Huniade a fost un mare aristocrat al regatului Ungariei, descendent dintr-o familie nobiliară de origine română sau cumană care își avea domeniul feudal la Hunedoara. A devenit ulterior ban al Severinului, voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei.
Moartea prematură a regelui Albert de Habsburg a deschis o perioadă de frământări în Ungaria legate de succesiunea la tron. Marea majoritate a magnaților, printre care familiile Cilli, Garai, Ujlaki și Szécsi, o sprijineau pe regina văduvă Elisabeta, care aștepta un copil, viitorul Ladislau V Postumul, în speranța că o vor putea domina cu ușurință și, pe această cale, își vor subordona puterea de stat.
Nobilimea mică și mijlocie, în frunte cu Ioan Huniade, cu palatinul Laurențiu Hédérvary și cu Símon Rozgonyi, episcop de Eger, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra lui Vladislav al III-lea Jagello, rege al Poloniei din 1434.
Acceptarea coroanei Ungariei de către Vladislav al III-lea al Poloniei, devenit astfel Vladislav I al Ungariei, la 6 martie 1440, venirea acestuia în regat, la 21 mai, și încoronarea sa la 17 iulie la Alba Iulia, au dus la declanșarea unui război civil sângeros, în provinciile de vest, de sud și nord (astăzi Slovacia(, care a durat până în 1441.
Devenind adevăratul conducător al grupării favorabile regelui Vladislav I al Ungariei, Iancu de Hunedoara a fost răsplătit din plin de acesta, demnitatea cea mai importantă ce i-a fost încredințată în 1441 fiind aceea de voievod al Transilvaniei. Astfel, el a reușit să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană, conflictele din Europa Centrală cu Frederic III de Habsburg (1440-1493) și cu Jan Jiskra, aliatul acestuia și adevăratul stăpân al Slovaciei, trecând pe un plan secundar.
Liniștea a fost obținută prin încheierea în vara lui 1443 a unui armistițiu pe doi ani cu Frederic III de Habsburg, tutorele, după moartea reginei Elisabeta, al viitorului rege al Ungariei, Ladislau V Postumul (1453-1457). După moartea prematură în 1444 a regelui Vladislav I, Ioan de Hunedoara se impune politic și este numit regent al Ungariei în 1446, devenind astfel tutorele minorului Ladislau Postumul. Dacă din punct de vedere militar regele Vladislav I la începutul domniei se sprijinise pe sârbi, in 1443-1444 el organizează "Campania cea Lunga" care pricinuiește importante pierderi Semilunei; această campanie se încheie printr-o pace favorabilă semnată pe 10 ani. Pacea efectiv nu a fost una de durata întrucât coroana maghiară la insistențele papalității organizeaza o nouă cruciadă antiotomană, Cruciada de la Varna, care se încheie cu un dezastru pentru creștini, regele Ungariei pierzându-și acolo viața.
Cruciada de la Varna din 1444, așa cum apare în ediția din 1564 a lui 'Martin Bielski' - Cronici Poloneze
La Dieta din februarie 1445 s-a format un guvern provizoriu, alcătuit din cinci căpitani generali, Ioan de Hunedoara primind în guvernare Transilvania, Banatul și Crișana. Deoarece anarhia rezultată ca urmare a acestei diviziuni a scăpat de sub control, Iancu a fost ales regent al Ungariei (Regni Gubernator) la data de 5 iunie 1446 în numele regelui Ladislau V. Prima sa acțiune ca regent, a fost să-l atace pe împăratul Frederic al III-lea pentru refuzul acestuia de a-l elibera pe Ladislau. După ce a înfrânt ducatele Stiria, Carintia și Carniola și a amenințat chiar Viena, datorită dificultăților din alte zone, Ioan de Hunedoara a fost nevoit să semneze un armistițiu cu Frederic, care a durat doi ani.
În 1448 a primit titlul de prinț de la Papa Nicolae al V-lea, imediat după care a reluat luptele împotriva otomanilor. A fost învins în bătălia de la Kosovo (1448) din octombrie 1448 din cauza trădării lui Dan al II-lea, pretendent la tronul Valahiei, și a vechiului său rival Branković, care i-a interceptat ajutoarele din Albania, conduse de Skanderbeg, împiedicându-le să ajungă la locul bătăliei. Branković l-a luat prizonier pe Ioan de Hunedoara, aruncându-l în pentru o perioadă în temnițele fortăreței Smederevo, de unde a fost răscumpărat de compatrioții săi. După rezolvarea diferendelor cu numeroșii săi oponenți din Ungaria, Ioan de Hunedoara a condus o expediție punitivă împotriva prințului sârb, care a fost nevoit să accepte condiții de pace foarte aspre.
În 1450, în orașul liber regesc Pozsony, (citește Pojon; astăzi Bratislava), Ioan de Hunedoara a negociat cu Frederic al III-lea termenii predării lui Ladislau al V-lea, dar nu au ajuns la un acord. Mai mulți dușmani ai săi l-au acuzat de o conspirație politică împotriva regelui. Pentru a reduce tensiunile crescânde pe plan intern, Ioan a renunțat la titlul și funcția de regent al Ungariei. Reîntors în Ungaria la începutul anului 1453, Ioan de Hunedoara a fost numit de Ladislau conte de Bistrița-Năsăud și căpitan general al regatului. Totodată, regele i-a inclus în blazonul familial așa-zișii „Lei de Bistrița”. Ioan a murit în 1456 de ciumă in tabara de la Zemun, după ce obținuse încă o victorie importantă, în bătălia de la Belgrad, contra oștirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul. Este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris "s-a stins lumina lumii". Ca omagiu papa Calixt al III-lea elogiază victoria obținută de Ioan de Hunedoara ca fiind "cel mai fericit moment al vieții sale".